Revendicari si adoptii

Revendicarea și adopția câinilor fără stăpân sunt două modalități importante prin care putem contribui la îmbunătățirea vieții acestor necuvântători. Iată mai multe informații despre fiecare dintre aceste procese.

Revendicarea se face pe baza microcipului implantat (dacă se regăsește la citire) sau pe baza semnalmentelor fizice (culoare, sex, talie).

Mulțumim pentru adopții:


– Asociația pentru protecția animalelor și a naturii Cristian Sibiu
– ZAHIU DANIELA
– STAHIE EUGEN
– DR. STAHIE Gabriela
– CORA BARBULESCU
– IONASCU ROBERT MIHAI
– NEDELCU LENUTA
– GLORIA CONSTANTA
Si mulți alții!

Câini fără stapan proveniți din următoarele UAT -URI : Domnesti – Ilfov / Corbu – Constanta / Vidra – Vrancea / Stănilești-Vaslui / Vanatori-Vrancea / Targu-Bujor-Galați / Campineanca -Vrancea / Paunesti-Vrancea.

Actualizăm această pagină doar cu numele persoanelor care au consimțit să fie făcute publice.
Dacă sunteți interesat să adoptați, vă rog să urmăriți informațiile de mai jos.
Vă suntem recunoscători din toată inima și sperăm la o colaborare longevivă.


✨ TRASH TO FLASH – MAGIA GROOMINGULUI ✨
📍 Woolfi Salon Canin – Focșani
📅 02.08.2025
Pe 2 august, la Woolfi Salon Canin din Focșani, vă așteptăm cu drag la un eveniment cu suflet: „Trash to Flash – Magia Groomingului” 💫
Vom aduce în lumina reflectoarelor 4 cățeluși speciali din cadrul adăpostului Arca lui Noe din Suraia, gestionat de Vetmedan SRL. Cu ajutorul unor groomeri dedicați – Cătălin, Lore, Amalia și Mihaela – acești blănoși vor trece printr-o transformare spectaculoasă, de la “uitat lângă tomberoane” la “gata de adoptat”! 🐶✂✨
Prin această inițiativă vrem să arătăm cât de mult poate însemna puțină grijă și iubire – chiar și cei mai neglijați căței pot străluci atunci când li se oferă o șansă. 💛
🐾 Eveniment caritabil
🐾 Transformare live
🐾 Susținerea adopției responsabile
Vino să vezi magia groomingului și, cine știe, poate te vei îndrăgosti de un nou prieten pe viață! 🐕❤
TrashToFlash #MagiaGroomingului #WoolfiSalon #AdoptDontShop #ArcaLuiNoe #Vetmedan #Suraia #Focsani #EvenimentCaritabil #TransformareCuSuflet


Vetmedan a realizat sterilizarea, vaccinarea și deparazitarea câinilor, asigurându-le astfel îngrijirea necesară pentru o viață sănătoasă. După aceste proceduri, patrupedele au fost date spre adopție, oferindu-le șansa de a găsi un cămin iubitor.

Pagina a fost actulizata in data de 26 iunie 2025.


Revendicare

Câinii din adăpost  pot fi revendicați  pe baza declarației angajament de revendicare.
Câinii fără stăpân pot fi revendicați pe toată perioada de staționare în adăposturile publice.
În perioada celor 14 zile lucrătoare de staționare a câinelui fără stăpân în adăpostul public, proprietarul care revendică are prioritate în fața persoanei care intenționează să adopte același câine, chiar și în cazul în care cererea de adopție este anterioară cererii de revendicare.
După expirarea primelor 7 zile lucrătoare de staționare a câinelui în adăpost, în cazul în care câinele nerevendicat a fost deja adoptat, proprietarul are dreptul să recupereze câinele de la adoptator dacă dovedește că a fost în imposibilitate de a introduce cererea de revendicare în primele 7 zile lucrătoare.

Adoptie

Alegerea câinelui potrivit pentru tine
Adoptarea unui câine este una dintre cele mai pline de emoție și importante decizii pe care le vei lua vreodată. Ca și înainte de oricare altă hotărâre majoră, este esențial să faci cercetări amănunțite. Înainte de a aduce acasă un pui sau un câine adult, asigură-te că alegi animalul care se potrivește cel mai bine stilului tău de viață.
Schimbarea mediului de viață pentru un câine reprezintă o oportunitate minunată de a-l primi în familia ta și, în același timp, de a oferi unui animal o a doua șansă pentru o viață mai fericită.
Personalul adăpostului poate fi un ajutor valoros în găsirea partenerului perfect pentru tine. Aceștia vor fi bucuroși să-ți prezinte câinii disponibili și să îți ofere sfaturi cu privire la cei care s-ar potrivi cel mai bine nevoilor tale.
Atunci când ai găsit cel mai bun prieten blănos pentru tine, te rugăm să anunți personalul.

Câinii din adăpost pot fi adoptați pe baza unei declarații angajament de adopție.
Cererea de adopție poate fi înregistrată imediat ce câinele a fost adăpostit în locația publică, iar adoptarea efectivă a câinelui de către noul proprietar poate începe începând cu a opta zi lucrătoare de la momentul cazării câinelui în adăpost, cu condiția ca acesta să nu fie revendicat.
Documentația necesară pentru adopție poate include:
O copie a cărții de identitate a persoanei care solicită adopția.
Acordul asociațiilor de proprietari sau, după caz, a vecinilor, în cazul în care se dorește adoptarea a mai mult de 2 câini.
Dovezi cu privire la spațiul și condițiile adecvate pentru creșterea și adăpostirea câinelui.
Orice persoană care deține sau are grijă de un animal de companie trebuie să fie responsabilă pentru starea de sănătate și bunăstarea acestuia. Aceasta implică furnizarea de hrană și apă în cantitate suficientă, asigurarea accesului la mișcare, prevenirea pierderii animalului și furnizarea asistenței medicale veterinare atunci când este necesar.
Câinii care sunt încredințați spre revendicare și adopție sunt supuși unor proceduri specifice, inclusiv consultații medicale veterinare, deparazitare, vaccinare antirabică, sterilizare și identificare prin microcipare sau alte mijloace stabilite de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Câinii care sunt revendicați sau adoptați sunt de obicei sterilizați, cu excepția cazului în care există circumstanțe speciale care justifică o altă abordare, așa cum este definit în normele metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență Nr. 155 din 21 noiembrie 2001.